Ucraina a început să exporte energie electrică spre UE prin România. Zelenski: „Un pas important în apropierea noastră”

Ucraina a început să exporte energie electrică spre Uniunea Europeană, prin România, anunță președintele Volodimir Zelenski. Reţeaua de electricitate ucraineană a fost conectată la reţeaua europeană la jumătatea lunii martie, ceea ce ar trebui să ajute ţara să îşi menţină funcţionarea în pofida războiului, transmite Europa FM. 

„S-a făcut un pas important în apropierea noastră de Uniunea Europeană”, a afirmat preşedintele Ucrainei, ţară a cărei candidatură la Uniunea Europeană a fost susţinută săptămâna trecută de cele 27 de state membre.

Kievul „a început să exporte într-un mod semnificativ energie electrică spre teritoriul blocului comunitar, spre România”, iar „aceasta este doar o primă etapă”, a spus liderul de la Kiev.

„Ne pregătim să creştem livrările”, a adăugat Zelenski, subliniind că electricitatea produsă de Ucraina poate înlocui o parte considerabilă din gazul rusesc consumat de europeni.

Ucraina a fost sincronizată cu reţeaua electrică rusă până la invadarea sa, la 24 februarie, iar apoi a funcţionat autonom.

Ucraina poate exporta energie electrică spre piaţa UE”, a scris ieri pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Acest lucru va oferi o sursă suplimentară de energie electrică pentru blocul comunitar. Şi venituri indispensabile pentru Ucraina. Deci suntem ambele părţi câştigătoare”, a menţionat șefa executivului de la Bruxelles.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare