Ucraina a trimis aproximativ 601.000 tone de cereale către portul românesc Constanţa de la Marea Neagră, de la invazia Rusiei

Ucraina a trimis aproximativ 601.000 tone de cereale către portul românesc Constanţa de la Marea Neagră, de la invadarea ţării de către Rusia, în 24 februarie, şi încă 120.294 tone sunt pe traseu, au anunţat autorităţile portuare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Cerealele trimise cu barjele, cu trenul şi camioanele către portul românesc reprezintă aproximativ 3% din cantitatea de 20 de milioane de tone pe care Ucraina trebuie să o mute înainte de noua recoltă, care va fi adunată la finalul lunii iulie, pentru a evita blocarea şi a preveni o criză alimentară mondială.

În condiţiile în care porturile ucrainene sunt blocate de la începutul războiului, al patrulea mare exportator global de cereale a fost forţat să să exporte în România pe calea ferată pe la graniţa sa de vest sau prin micile sale porturi de la Dunăre.

ONU intenţionează să înfiinţeze un coridor maritim pentru ca Ucraina să-şi livreze cerealele prin propriile sale porturi, cu ajutorul Turciei, dar există dificultăţi majore în finalizarea acestui acord.

În Constanţa, peste 262.000 tone de cereale ucrainene au fost deja încărcate la bordul a 15 nave, au precizat autorităţile portuare pentru Reuters, şi încă peste 339.000 tone sunt în silozuri iar 120.294 tone ar urma să sosească, în special cu barjele din porturile ucrainene de la Dunăre, Reni şi Izmail.

Anul trecut, prin portul Constanţa a fost transportat un nivel record – 25,2 milioane de tone de cereale – din România şi ţările vecine fără ieşire la mare.

Luna trecută, Viorel Panait, preşedintele operatorului portuar Comvex, a estimat că operatorii din portul Constanţa, graţie unor noi investiţii promise în infrastructură, ar putea gestiona o cantitate cu 20% mai mare faţă de volumele de anul trecut, adică un plus de aproximativ cinci milioane de tone. Viorel Panait a mai spus că sprijinul Guvernului sau al UE ar putea ajuta operatorii să investească în echipamente costisitoare de care este nevoie pentru a putea intermedia cerealele din Ucraina, precum macarale, echipamente de încărcare şi descărcare a trenurilor şi utilaje pentru materiile prime pe care portul Constanţa nu le intermediază de obicei.

Comvex, care a gestionat până acum cea mai mare parte din cerealele ucrainene, operează cel mai rapid terminal de încărcare a cerealelor din Europa, capabil să proceseze până la 70.000 de tone de cereale pe zi.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare