Ucraina se aşteaptă la o nouă rundă de negocieri cu Rusia

Ucraina se aşteaptă la o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia la număr, în acest weekend, a declarat vineri unul dintre negociatorii ucraineni, Mihailo Podoliak, consiler al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, citat de France Presse, potrivit Agerpres.

„A treia etapă ar putea avea loc mâine sau poimâine, suntem în contact permanent”, a indicat el într-o conferinţă de presă la Lviv, în vestul Ucrainei, precizând că ucrainenii nu aşteaptă decât acordul ruşilor pentru a reveni la masa negocierilor.

Rusia şi Ucraina au convenit joi seara, la a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacuarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar, dar care se va aplica numai în respectivele zone.

Potrivit Berlinului, cancelarul german Olaf Scholz a discutat cu omologul său rus Vladimir Putin, care l-a asigurat că negocierile vor fi reluate în acest weekend.

Cele două sesiuni de convorbiri precedente, la frontiera ucraineano-belarusă, iar apoi la frontiera polono-belarusă, nu au dus la o oprire a luptelor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare