Ucraina sfideaza din nou Romania: Canalul Bâstroe a fost adâncit până la 6,5 metri, anunță Kievul

În plin scandal legat de adâncirea Canalului Bâstroe, căreia România i se opune și despre care autoritățile ucrainene spuneau că este „doar pentru întreținere”, Ministerul Infrastructurii din Ucraina afirmă, într-o postare pe Twitter, că adâncimea de navigare pe Canalul Bâstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri, pentru prima oară de la declararea independenței țării.

Mai mult, mesajul ministerului vine în contradicție cu afirmațiile de sâmbătă ale ambasadei ucrainene, că toate lucrările „sunt executate exclusiv în cadrul frontierei de stat a Ucrainei” și „vizează exclusiv întreținerea căii navigabile”.

La începutul invaziei rusești, pescajul maxim era de numai 3,9 metri.

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, atrăsese atenția, miercuri, că Ucraina face lucrări de dragare

Grindeanu anunțase, miercuri, că există semnale că, în acest moment, Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe, lucru care ar putea avea impact asupra mediului şi Deltei Dunării, iar Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Mediului trebuie să vină cu o poziţie şi să informeze.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare