Uniunea Europeană a indicat miercuri că se îndoieşte de credibilitatea afirmaţiilor guvernului rus care a afirmat că a descoperit un program biologic militar în Ucraina, spunând că Moscova are un istoric de răspândire a dezinformării cu privire la armele biologice, relatează Reuters, conform Agerpres.
”Credibilitatea informaţiilor furnizate de Kremlin este în general foarte îndoielnică şi scăzută”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE pentru Afaceri Externe, Peter Stano.
”Dezinformarea rusă are un istoric de promovare de naraţiuni manipulatoare despre arme biologice şi presupuse ‘laboratoare secrete’ ”, a spus el, adăugând că UE nu are cunoştinţă de existenţa unor laboratoare ucrainene care să nu fie în conformitate cu legislaţia internaţională.
În ultimele zile, Rusia a acuzat Ucraina că a încercat să dezvolte arme biologice sau nucleare. Miercuri, Kremlinul a indicat că Washingtonul trebuie să dea explicaţii în legătură cu ”laboratoare ucrainene pentru arme biologice”.
”Ucraina neagă strict orice astfel de acuzaţie”, a declarat, la rândul său, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, susține că naționaliștii ucraineni pregătesc provocări folosind substanțe otrăvitoare pentru a acuza Rusia că ar fi folosit arme chimice; pentru aceasta, aproximativ 80 de tone de amoniac ar fi fost au fost livrate în satul Zolociv, la nord-vest de Harkov, relatează TASS, scrie stiripesurse.ro.
„În noaptea de 9 martie, aproximativ 80 de tone de amoniac au fost livrate în satul Zolociv, la nord-vest de Harkov, de către naționaliștii ucraineni. Potrivit locuitorilor plecați din Zolociv, naționaliștii îi învață cum să acționeze corect în cazul unui atac chimic. Toate acestea indică faptul că naționaliștii ucraineni pregătesc o provocare folosind substanțe toxice pentru a acuza Rusia că ar fi folosit arme chimice”, a spus Konașenkov.
Subiectul laboratoarelor biologice a fost deschis de Rusia, care susține că are dovezi că ar fi existat așa ceva în Ucraina.
Administrația Biden a recunoscut oficial existența unor laboratoare pe teritoriul Ucrainei prin vocea subsecretarului de stat Victoria Nuland, care s-a declarat îngrijorată ca acestea să fie preluate de trupele ruse.
Ucraina a negat vehement acuzațiile Rusiei.
Analistul politic Cozmin Guşă scrie, pe Facebook, că reconsiderarea bruscă a poziției inflexibile inițiale a președintelui Zelenski are legătură directă cu ”dezvăluirile” rușilor care anunțau că au descoperit laboratoare de arme biologice finanțate de Pentagon.
”HOPAAAA! Zelenskiy a fost sfătuit de șefii săi din umbră să se regrupeze către negocieri. La câtă “matematică” știu, îndrăznesc să presupun că dezvăluirea rușilor de ieri cu laboratoarele de arme biologice finanțate de Pentagon și Ucraina, a fost DECISIVA! Doamne ajută pentru pace!”, a scris Cozmin Gușă.