Comisia Europeană a anunțat că va continua să sprijine statele membre ale UE în lupta lor împotriva consecințelor uriașe pe care pandemia de coronavirus le are asupra școlilor și universităților.
În cadrul unei reuniuni prin videoconferință organizate în 14 aprilie 2020 — a doua de la izbucnirea pandemiei — miniștrii educației din UE au făcut schimb de informații cu privire la experiențele lor în materie de educație la distanță și au discutat despre posibile soluții referitoare la evaluare, obținerea diplomelor și înscrierea în învățământul superior.
Comisia a explicat modul în care mobilizează toate instrumentele și resursele de care dispune pentru a oferi asistență. Acesta include noi posibilități de finanțare structurală care pot fi utilizate pentru a sprijini învățarea la distanță și pentru a le garanta tuturor accesul egal la educație de calitate.
Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: ,,Situația actuală prezintă un risc real de inegalități cu privire la educație pentru elevii și familiile din medii defavorizate. Facem schimb de bune practici și mobilizăm toate instrumentele de care dispunem pentru a preveni sporirea decalajului digital.
În plus, împreună cu serviciile noastre pregătim versiunea actualizată a Planului de acțiune pentru educația digitală: criza actuală și învățămintele rezultate din aceasta vor fi elemente-cheie în deliberările noastre.’’
Sursa: ec.europa.eu