Decizia Rusiei de a închide biroul radioteleviziunii germane Deutsche Welle de la Moscova „este inacceptabilă şi nu are nicio justificare”, a denunţat vineri diplomaţia Uniunii Europene prin vocea unui purtător de cuvânt de la Bruxelles, relatează AFP, scrie Agerpres.
„Este o veste proastă şi o evoluţie proastă” în tensiunile actuale dintre Rusia şi ţările occidentale, a declarat Peter Stano, purtător de cuvânt al şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell.
Declaraţia a fost făcută în conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene la Bruxelles, la o zi după represaliile decise de Moscova, deja condamnate ferm de guvernul german.
Rusia a dispus joi închiderea biroului local al radioteleviziunii germane internaţionale Deutsche Welle, ca represalii la interdicţia impusă postului rus de televiziune RT de a fi difuzat în Germania.
Închiderea biroului Deutsche Welle este o premieră pentru o mare instituţie media occidentală în istoria post-sovietică.
În ultimii 30 de ani, Kremlinul s-a ferit să atace media străine, în timp ce sectorul media rus a fost pus sub control de când Vladimir Putin a ajuns la conducerea ţării în 2000.
sursa: AGERPRES
Rusia închide biroul Deutsche Welle din Moscova, după ce Germania a închis canalul Russia Today