Miniştrii finanţelor şi economiei din UE, reuniţi vineri pentru Consiliul ECOFIN, au decis să elimine Panama şi Vietnamul din anexa I, lista jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale, după ce ambele jurisdicţii au luat măsuri semnificative pentru a aborda chestiunile nesoluţionate, a anunţat Comisia Europeană, scrie Agerpres.
De asemenea, Consiliul ECOFIN a decis să înregistreze o nouă deficienţă pentru Anguilla în anexa I, din cauza faptului că aceasta nu a abordat aspecte legate de cadrul său pentru schimbul de informaţii. „Consiliul regretă această evoluţie şi a invitat jurisdicţia să colaboreze cu Grupul de lucru pentru codul de conduită al UE şi cu Forumul mondial pentru a soluţiona problemele identificate”, se precizează într-un comunicat al CE.
În urma acestor modificări, anexa I cuprinde 8 jurisdicţii: Samoa Americană, Anguilla, Guam, Palau, Federaţia Rusă, Turks and Caicos, Insulele Virgine Americane şi Vanuatu.
În plus, au fost aduse modificări anexei II, lista jurisdicţiilor cooperante, care reflectă cooperarea în curs a UE cu partenerii săi internaţionali şi enumeră angajamentele în curs. Belize este eliminată din anexa II după ce a luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea standardului internaţional privind schimbul de informaţii la cerere. Muntenegru şi-a îndeplinit angajamentul de a trece printr-o analiză aprofundată efectuată de Forumul mondial. Cu toate acestea, va rămâne în curs de monitorizare până la publicarea rezultatelor. Având în vedere măsurile deja luate, Brunei Darussalam a beneficiat de mai mult timp pentru a-şi alinia cadrul fiscal la principiile impozitării echitabile.
Prin urmare, anexa II include în prezent 10 jurisdicţii: Insulele Virgine Britanice, Brunei Darussalam, Eswatini, Groenlanda, Iordania, Muntenegru, Maroc, Panama, Turcia şi Vietnam. UE va monitoriza îndeaproape evoluţiile relevante din fiecare jurisdicţie.
Lista paradisurilor fiscale este actualizată de două ori pe an, pentru a reflecta modificările politicilor fiscale şi ale nivelurilor de cooperare ale jurisdicţiilor.
sursa – AGERPRES



