ULTIMĂ ORĂ/ Autoritățile au revizuit condițiile de intrare în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat luni că autorităţile bulgare au revizuit condiţiile de intrare în Republica Bulgaria, în contextul pandemiei de COVID-19, iar noile măsuri se aplică începând cu data de 1 septembrie 2021.

Conform noilor prevederi, cetăţenii români care sosesc din România (menţinută în zona verde) pot intra în Republica Bulgaria sub condiţia prezentării, pe lângă documentele de călătorie, a unuia dintre următoarele documente: un certificat digital european COVID-19 care atestă vaccinarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19; un certificat digital european COVID-19 care atestă vindecarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19; un certificat digital european COVID-19 care atestă testarea sau un document similar, care conţine aceleaşi date precum certificatul digital european COVID-19.

Printre categoriile de persoane exceptate de la cerinţa prezentării de documente COVID-19 la intrarea în Republica Bulgaria se află persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria, în cazul în care se garantează părăsirea imediată a teritoriului acestui stat, precum şi copiii cu vârsta de până la 12 ani, a precizat un comunicat al MAE transmis AGERPRES.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare