Pentru că secretul votului este esențial, propun tuturor factorilor de decizie din Partidul Național Liberal și organizatorilor Congresului următoarele metode de a proteja acest principiu:
- Delegații să voteze în ordine alfabetică, nu pe județe;
- Cabinele de vot să nu fie acoperite de perdea, astfel că nimeni nu va putea face poze pentru a dovedi sau demonstra altcuiva ce a votat;
-
Presa trebuie să aibă acces la urne și la cabinele de vot, pentru că presa este paza democrației;
- Tot procesul electoral să fie supravegheat egal de susținători ai ambelor echipe, atât la cabine cât și la urne;
- Centrele de vot să nu fie împărțite pe județe, pentru a evita presiunile nedorite;
- Numărarea voturilor să fie făcută în prezența ambilor candidați, cu supraveghetori, de asemenea, din ambele echipe., transmite deputatul PNL, Antonel Tănase, într-o postare pe pagina sa de facebook.
Legat de faptul că sâmbătă, 25 septembrie, va avea loc Congresul Partidului Național Liberal unde va fi ales liderul celui mai mare partid istoric de dreapta, liderul PNL Sector 3 din Capitală mai precizează că: ”Din nefericire, evenimentul care trebuia să fie unul privat și discret, un exercițiu democratic doar între membrii partidului, s-a transformat într-un circ public sinistru din cauza unor presiuni și interferențe nedorite, neanticipate și total neavenite.”
”Eu personal nu mi-am dorit niciodată să ne dăm în spectacol și să pierdem electorat pentru că avem probleme în familie, căci în orice familie, oricât de sudată și unită există și frecușuri, însă când la spălatul rufelor se bagă și soacra, și vărul de la țară, și unchiul din străinătate, atunci discuțiile din familie iau amploare și spălatul rufelor devine un spectacol grotesc la care asistă întreg cartierul.
Iar pentru asta, pentru că ați fost nevoiți să participați fără voie la această mascaradă, vă cer scuze și sper să avem ocazia cât mai curând să ne redresăm în ochii dumneavoastră, cei care ne-ați investit cu încredere.
Din păcate, mai sunt câteva zile până când acest teatru dezagreabil se va termina. Și pentru că măcar finalul trebuie să fie simplu, corect și cinstit, azi voi vorbi despre importanța votului secret.
Să abordezi această temă în 2021 mi se pare ciudat, însă și mai ciudat mi se pare că încă există indivizi care nu pricep că alegerile libere, de orice fel, locale, parlamentare sau chiar din interiorul unui partid trebuie să reflecte decizia pur personală a fiecărui individ privind viitorul său iar această decizie nu trebuie și nu poate fi influențată, amenințată sau șantajată.
De aceea, fiecare delegat cu drept de vot din data de 25 septembrie trebuie să știe că secretul votului nu este numai un drept, dar şi o obligație, iar nerespectarea acestui principiu ar trebui sancționată prin anulare.”, mai transmite parlamentarul liberal în aceeași postare.
Antonel Tănase punctează și faptul că ”votul este și va rămâne cea mai importantă formă de participare politică pe care o avem, dorința umană și pură a fiecăruia de a-și decide singur viitorul în societate sau în interiorul unui partid și el trebuie utilizat pe deplin, fără presiuni sau influențe.”
”Sper ca până la urmă corectitudinea și demnitatea umană să primeze în ciuda ingerințelor și abuzurilor care vor știrbirea libertății și independenței de acțiune.”, conchide liderul PNL Sector 3 din București, Antonel Tănase, în postarea de pe facebook.