ULTIMĂ ORĂ/ Explozie puternică într-un bloc din Craiova. O femeie a ajuns la spital

O explozie neurmată de incendiu s-a produs miercuri într-un bloc de pe bulevardul Dacia din Craiova, o persoană suferind arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, potrivit Agerpres.

Potrivit ISU Dolj, din primele informaţii, se pare că ar fi vorba despre o acumulare de gaze la aparatul de gătit.

O femeie de 66 de ani a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului.

La faţa locului s-a deplasat şi o echipă de la Distrigaz Sud Reţele pentru a participa la stabilirea cu exactitate a locului şi cauzei de producere a exploziei.

Totodată, au intervenit o autospecială de lucru cu apă şi spumă, 2 ambulanţe SMURD, o autospecială CBRN, la locul exploziei fiind prezenţi 13 subofiţeri şi 2 ofiţeri.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare