ULTIMA ORĂ / Fostul colonel SRI, Daniel Dragomir, însoțit de avocat, s-a predat în Italia

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, condamnat în ţară la trei ani și 10 luni de închisoare, s-a predat în Italia. Acum se află într-un penitenciar din Bari, iar România a început procedurile pentru extrădare. 

  • El s-a predat în Bari, însoțit de avocatul său, anunță joi, Poliția Română.

„În dimineața de 4 februarie 2021, Poliția Română a fost informată, prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul Sirene, de către autoritățile italiene, că, în cursul zilei de ieri, un bărbat, de 42 de ani, urmărit la nivel internațional, s-a prezentat la o secție de poliție din Bari, însoțit de avocatul ales.

Acesta a fost depus în Penitenciarul din Bari, în așteptarea prezentării în fața instanței de judecată, pentru validarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul București.

În baza datelor furnizate de autoritățile din Italia, a fost informată instanța de judecată din România, care a emis mandatul european de arestare, pentru a traduce și transmite acest mandat către instanța care va judeca și dispune asupra predării către România”, se arată în comunicatul Poliţiei, citat de antena3.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare