Tribunalul Ilfov a acceptat contestația susținătorilor lui Adrian Veștea și a hotărât suspendarea deciziei BPN al partidului din 15 iunie referitoare la mandatarea parlamentarilor de a nu vota pentru învestirea Guvernului Veștea și de a-i sancționa pe cei care o fac.
Contestatarii din PNL au atacat la Tribunalul Ilfov deciziile ședinței Biroului Politic Național al partidului din 15 iunie referitoare la mandatarea parlamentarilor de a nu vota pentru învestirea Guvernului Veștea și la impunerea de sancțiuni pentru cei care votează și cei care ar putea fi propuși în acest Cabinet.
Conform unor surse politice, citate de Agerpres, contestatarii au depus la Tribunalul Ilfov o ordonanță președințială prin care solicită instanței, de urgență, suspendarea executării și efectelor acestor decizii ale BPN pe motiv că încalcă interzicerea ‘mandatului imperativ’ al parlamentarului prevăzut în Constituție, au fost luate de un organ fără competență în acest sens și pedeapsa este automată, fără un proces intern corect.
Aceștia invocă articolul 69 din Constituție, care prevede că un parlamentar votează după propria conștiință, nu la ordinul cuiva din afară, nici al partidului, precum și statutul PNL, care stabilește că excluderea unor membri aleși (cum sunt parlamentarii) nu o poate hotărî singur Biroul Politic Național, ci trebuie propusă de Biroul Executiv și decisă de Consiliul Național.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, ordonanța președințială a fost înregistrată joi, reclamanți fiind parlamentarii Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu.
Sursa: Antena 3



