ULTIMA ORĂ Klaus Iohannis: Dacă adunăm voturile, atunci ne dăm seama că PNL cu USR – PLUS pot pune baza unei colaborări care vine ca o alternativă la actuala guvernare

Președintele Iohannis a spus că mobilizarea extraordinară a românilor din țară și de peste hotare la votul de duminică fost impresionantă, iar asta arată că „democrația s-a maturizat, că cetățenii înțeleg ce armă puternică este votul”. El a mai spus că PNL cu USR – PLUS pot pune baza unei colaborări care vine ca „o alternativă la actuala guvernare eșuată a PSD”.

„Este, însă, inacceptabilă bătaia de joc a autorităților la adresa românilor din Diaspora. Românii au fost supuși unei noi umilințe din partea unor guvernanți incapabili să înțeleagă că rolul lor este să fie în slujba cetățeanului, nu împotriva cetățeanului.

Eu cer autorităților responsabile ca, după incidentele foarte grave din 2014, deja, care s-au repetat, în mod regretabil, ieri, să ia măsuri urgente astfel încât românii din Diaspora să poată vota în condiții normale, fără a sta la cozi interminabile ore în șir doar pentru a-și putea exercita un drept constituțional, dreptul la vot”, a declarat Iohannis.

  • Președintele a subliniat că votul covârșitor pro-european exprimat de români face ca țara noastră să se detașeze clar în rândul statelor europene care susțin cu tărie proiectul european.

pnlDacă vorbim despre partide, și vreau să vorbim și despre partide, fiindcă nu s-a votat doar pentru Referendum, ci și pentru Parlamentul European, este de remarcat că Partidul Național Liberal a obținut un scor istoric, și îi felicit pentru acest lucru. Europarlamentarele au fost câștigate de Partidul Național Liberal. Astfel, PNL este pe cale să devină cel mai important partid politic din România.

Salut și votul pentru alte partide. Este remarcabil rezultatul obținut de Alianța USR – PLUS, care arată că în România se poate construi o alternativă serioasă, credibilă la actuala majoritate falimentară și s-a văzut foarte clar că românii cred în așa ceva și își doresc o astfel de alternativă. Dacă adunăm voturile, atunci ne dăm seama că PNL împreună cu USR – PLUS pot pune baza unei colaborări care vine ca o alternativă la actuala guvernare eșuată a PSD-ului”, a conchis Iohannis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare