ULTIMĂ ORĂ/ Klaus Iohannis, despre criza politică: Vom găsi o soluţie bună

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la întâlnirea cu diplomaţii români, că ţara noastră continuă să fie o ţară stabilă şi că vor fi găsite cele mai potrivite soluţii la actuala criză politică, potrivit Agepres.

„În România se respectă valorile democratice, Constituţia ţării şi chiar dacă avem acum o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul nostru european şi euroatlantic. Vom găsi o soluţie bună şi pentru această criză. Acesta este mesajul pe care vă rog ca fiecare dintre dumneavoastră să-l transmiteţi în statele în care reprezentaţi ţara noastră. România continuă să fie o ţară stabilă, care nu deraiază de la valorile şi angajamentele asumate. Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluţii pentru actuala criză politică şi guvernarea pentru România şi pentru români va continua”, a spus şeful statului, într-o intervenţie video, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare