Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară, sâmbătă seara, cu o aeronavă de mici dimensiuni, închiriată de Patriarhia Română, de o delegaţie de înalţi ierarhi români, condusă de Timotei Prahoveanul – episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost dusă apoi cu trei avioane de mici dimensiuni la Iaşi, Sibiu, Cluj-Napoca, Satu Mare, Suceava, iar un elicopter a dus Lumina Învierii la Constanţa.
Delegaţia BOR a fost primită de Teofil al III-lea al Ierusalimului şi al întregii Palestine, care a transmis un mesaj de binecuvântare şi un salut de multă bucurie pentru Patriarhul Daniel şi credincioşilor români.
Patriarhul Daniel oferă, la miezul nopţii, Lumina Sfântă clerului şi credincioşilor prezenţi la slujba de Înviere oficiată la Catedrala patriarhală, de la ora 24,00.
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşti la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care în primele minute nu frige.
Lumina este adusă credincioşilor de patriarhul Ierusalimului.