ULTIMA ORĂ / MAE: DOUĂ persoane ale Ambasadei României din Spania au fost testate pozitiv cu COVID-19

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat printr-un copmunicat de presă, transmis în urmă cu câteva minute, că două persoane care își desfășoară activitatea în cadrul Ambasadei României în Regatul Spaniei au fost testate pozitiv cu COVID-19.

  • MAE: Starea celor două persoane este bună.

”Au fost dispuse măsurile care se impun în relația cu autoritățile din statul de reședință, respectiv măsuri de protecție pentru restul colectivului misiunii diplomatice și familiile acestora.

MAE menționează că, în acest context, activitatea Ambasadei României în Regatul Spaniei va fi suspendată temporar, având în vedere necesitatea ca personalul misiunii să intre în autoizolare.

Totodată, MAE precizează că activitatea secției consulare este suspendată temporar, fiind preluate doar cazurile urgente.”, s-a mai precizat în comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare