ULTIMA ORĂ/ MAI a trimis un adjunct al IGPR în județul Vâlcea pentru a face verificări în cazul celor doi polițiști bătuți

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a solicitat Inspectorului General al Poliției Române ca unul dintre adjuncți să meargă personal în județul Vâlcea pentru a verifica situația la fața locului și pentru a lua măsuri ca pe viitor să nu se mai repete astfel de cazuri în care viața polițiștilor este pusă în pericol.

MAI spune că nu este vorba de vreun un control ci, la de un sprijin profesional pe care Inspectoratul General al Poliției Române trebuie să-l acorde structurilor din teritoriu pentru evitarea unor situații critice.

Cei doi agresori au fost depistați în cursul acestei dimineți pe raza municipiului Slatina în urma activităților investigativ-operative dispuse de procurorul de caz, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Biroului de Operațiuni Speciale Vâlcea și al Inspectoratului de Poliție Olt. Suspecții au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani în vederea audierii și luării măsurilor legale de către procurorul de caz.

Ministrul Marcel Vela, a fost informat încă din cursul nopții cu privire la starea de sănătate a polițiștilor și în cursul acestei dimineți, cu acordul familiei, s-a luat hotărârea ca unul dintre polițiștii răniți să fie adus la un spital din București pentru a-i fi acordate îngrijirile necesare și, din ce știm în acest moment, va fi supus unei intervenții medicale.

FOTO/ Doi polițiști din Vâlcea au fost bătuți și lăsați fară arme, după ce au urmărit în trafic o mașină

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare