ULTIMA ORĂ / Ministrul Educației: NU există motiv pentru închiderea școlilor; PATRU elevi diagnosticați cu coronavirus, dintre care doi s-au vindecat

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că nu există motiv pentru închiderea școlilor chiar dacă acest lucru a fost solicitat atât de către primarul Capitalei, Gabriela Firea, cât și de alți primari din zona București-Ilfov, scrie newsbucuresti.ro

Anisie a mai precizat patru elevi au fost diagnosticați cu coronavirus, dintre care doi s-au vindecat.

  • „Fac un apel la calm pentru părinți și cadrele didactice pentru că nu există motivul închiderii școlilor”, a spus ministrul.

„Părinții sunt îndreptățiți să pună întrebări. Însă, trebuie să nu intrăm în panică, pentru că la momentul acesta, nu există decât patru cazuri confirmate, patru cazuri de elevi care au fost diagnosticați cu coronavirus. Doi dintre ei deja s-au vindecat, au fost trimiși de la spital acasă.

Am luat măsură închiderii unității de învățământ în care aceștia își desfășurau cursurile. Deci, la momentul acesta, fac un apel la calm pentru părinți și cadrele didactice pentru că nu există motivul închiderii școlilor”, a spus Monica Anisie la Antena 3.

Monica Anisie a precizat că va avea o discuție cu reprezentanții inspectoratelor județene pentru a se asigura că sunt luate măsuri de prevenție în școli.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare