ULTIMA ORĂ / O aeronavă IAR 99 Șoim s-a prăbușit în județul Bacău

O aeronavă de tip IAR 99 Șoim cu dublă comandă din Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” de la Bacău s-a prăbușit astăzi, 16 iulie, în jurul orei 13.30, în zona localității Nicolae Bălcescu, județul Bacău.

Cei doi piloți au reușit să se catapulteze, echipele de salvare sunt în legătură cu ei și au început deja operațiunile de recuperare.

Conducerea Bazei 95 Aeriană a pus în aplicare de urgență planul de intervenție în astfel de situații.

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, împreună cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, sunt deja în drum spre locul producerii incidentului.

De asemenea, conform procedurilor, o comisie numită la nivelul Statului Major al Forțelor Aeriene va investiga  cauzele producerii evenimentului.

Vom reveni cu informații despre starea piloților de îndată ce acestea vor fi disponibile.

sursa: MApN

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare