ULTIMA ORĂ / Ponta – ofertă pentru Corina Crețu: post de premier și candidatul PRORomania la prezidenţiale!

Preşedintele Pro România, fostul premier Victor Ponta spune că fără ezitare i-ar oferi comisarului european Corina Creţu un post de premier într-un guvern format cu sprijinul lui sau că aceasta ar putea fi, dacă ar vrea, candidatul formaţiunii la prezidenţiale.

Întrebat la Romania tv dacă Corina Creţu va veni la Pro România, Ponta nu a dat un răspuns tranşant.

„Dacă a ajuns un PRM-ist (n.r. – Codrin Ştefănescu) să-i spună că nu e PSD-istă, ce să mai vorbim?”, a fost singura replică la această întrebare.

În continuare, el a dat asigurări că nu ar ezita să o susţină pe Corina Creţu pentru posturile de premier sau de preşedinte al României. De altfel Victor Ponta a amintit recent că el este cel care a propus-o şi susţinut-o pe Corina Creţu pentru postul de comisar european pentru politici regionale.

Ponta a anunţat, pe de altă parte, că el nu se va mai reconcilia cu liderul PSD, Liviu Dragnea.

Ponta si Dragnea
Foto: stiripesurse.ro

Întrebat de ce spune aşa ceva, pentru că Dragnea i-a fost prieten, Ponta a spus:

„Dl Dragnea nu are prieteni”. „ Eu m-am săturat de Dragnea, m-am săturat să vorbesc de Dragnea ca de mere acre. Nu aș accepta o reconciliere cu Dragnea, nu are cu ce să mă cumpere.

Dragnea a făcut mai mult rău României decât Iohannis. A furat!”, a mai declarat Victor Ponta.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare