Premierul Vorica Dăncilă a anunţat marţi că Guvernul va adopta Ordonanţa de urgenţă prin care vor fi majorate alocaţiile pentru copii.
„Sper că domnul preşedinte va promulga cât mai rapid legea bugetului de stat, în aşa fel încât, de la 1 martie sa fie plătite alocaţiile pentru copii.
Adoptăm astăzi OUG care ne va permite acest lucru. După cum ştiţi, coaliţia PSD-ALDE a identificat corect zona de finantare, şi Guvernul a pregătit acest act imediat după votul din Parlament.
- Astfel, de la 1 martie 2019, copiii cu vârsta de până la doi ani, vor primi 300 de lei lunar. Aceeaşi sumă va fi acordată pentru copiii cu dizabilităţi până la împlinirea vârstei de 18 ani. Tot de la 1 martie alocaţiile pentru copiii cu vârste cuprinse între doi și 18 ani vor creşte la 150 de lei
Aceasta sumă va fi acordată şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani si urmeaza cursurile în învăţământul liceal sau profesional până la finalizarea acestor studii”, a declarat premierul la Palatul Victoria.
Viorica Dăncilă a mai anunţat că va înainta în cel mai scurt timp alte două propuneri de numire pentru Ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, şi a făcut un apel la preşedinte că nu mai blocheze activitatea Guvernului.
„Nu mai avem timp de pierdut. Sunt proiecte importante atât în domeniul Transporturilor cât şi al Dezvoltării Regionale, şi avem nevoie de cordonare unor miniştri titulari. Romanii au nevoie de investiţii, nu de jocuri dictate de interese politice. (…)
Fac apel din nou la domnul preşedinte să renunţe la această retorică de campanie electorală şi să nu mai blocheze acţiunile guvernului”, a afirmat premierul.