ULTIMA ORĂ: S-a semnat acordul de finanțare între Transgaz și BERD pentru gazoductul BRUA

Vicepremierul Viorel Ștefan: Acordul de finanțare între Transgaz și BERD este o garanție suplimentară că faza I a BRUA pe teritoriul României va fi încheiată la termen

 Conform unui comunicat, Guvernul salută relația de parteneriat între BERD și Transgaz, companie valoroasă a industriei de gaze din România. Semnarea acordului de finanțare a gazoductului BRUA este un semnal de încredere transmis investitorilor în legătură cu oportunitățile de afaceri pe care le oferă România, a afirmat vicepremierul Viorel Ștefan, vineri, la Londra, în cadrul ceremoniei de semnare a acordului de împrumut dintre Transgaz și BERD,  în valoare de 278 milioane de lei (60 milioane de euro, dedicat construcției coridorului de gaze naturale BRUA pe teritoriul României.

Vicepremierul Viorel Ștefan a subliniat că astfel se va asigura o nouă sursă de finanțare a gazoductului BRUA pe teritoriul României, care se alătură investiției Transgaz de 149 milioane de euro, grantului Uniunii Europene de 179 milioane de euro, împrumutului de la Banca Europeană de Investiții în valoare de 50 de milioane de euro, precum și altor finanțatori. Costul total al proiectului este de 479 milioane de euro.

BRUA„Segmentul românesc al BRUA este însemnat ca lungime si ca funcționalitate. Sprijinul BERD în finanțarea etapelor de execuție a primei faze va aduce o garanție suplimentară că standardele vor fi respectate și că faza I a proiectului va fi încheiată la termen, adică cel mai târziu 31 decembrie 2019”, a afirmat viceprim-ministrul.

Cu o lungime totală de 1318 km, conducta de gaze naturale dintre România, Bulgaria, Ungaria și Austria este un proiect care va asigura o integrare extinsă a piețelor europene de gaze și o diversificare a rutelor și surselor de aprovizionare.

Prin promovarea diversificării rutelor și a surselor de aprovizionare, conducta BRUA va sprijini, totodată, și dezvoltarea economiilor locale și a concurenței pe piețele regionale de energie în beneficiul consumatorilor.

Prima fază a proiectului include construirea unei conducte de 478 km între nodul tehnologic Podișor lângă București și cel din Recaș, aflat la aproximativ 30 km distanță de Timișoara, în vestul țării, precum și instalarea sistemelor de supraveghere hardware și software, a tehnologiilor de comunicații și a trei stații de compresoare de gaz care vor fi să fie plasate de-a lungul traseului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare