Senatoarea Diana Şoşoacă şi-a făcut apariţia pe Valea Jiului, acolo unde minerii protesteză de cinci zile şi refuză să iasă din subteran.Aceasta a fost primită cu aplauze la Lupeni de rudelor minerilor, cărora le promite soluţii.
”Încerc să intru acolo, da? Nu mai plângeți. Încerc să vă ajut cu ce pot. Să știți că există soluții. Nimeni nu poate să înţeleagă. Sunt mamă și știu ce înseamnă. Încerc să fac tot ce îmi stă în putință. Să știți că există posibilitatea ca toate minele din țară să funcționeze.
Eu am venit cu soluţii, nu cu prostii. Să se dea drumul la toate minele din țară, pentru că există soluții economice. Ăştia de la Putere sunt nişte asasini economici! Dacă suntem uniţi, rechinii mor. Există soluții, credeți-mă!”, le-a promis oamenilor Șoșoacă.
- Șoșosacă: Germania deschide toate minele, iar noi le închidem. În Germania, un miner ia trei-patru mii de euro pe lună, iar aici ne batem joc cu 500 de euro pe lună?
”Bine v-am găsit, însă nimic nu e bine. S-a ajuns în această situaţie, pentru că România, de 31 de ani este condusă din afară.
Este nevoie să falimentăm toată România pentru a fi cumpărată pe bucăţi de străini şi îmi asum absolut tot ceea ce vă spun. Declaraţia mea politică de săptămâna trecută, în care am spus aceste adevărui a dus la excluderea mea din AUR, marele partid al speranţei românilor. Nu mă deranjează! Mai bine singură, independentă, liberă, să pot să fac tot ce trebuie pentru România şi pentru români (…) Hoţi şi trădători. Guvern de orietare fascistă. Îmi asum ce spun. Fasciştii sunt la putere în România’‘, le-a spus senatoarea Diana Șoșoacă rudelor minerilor care refuză să iasă din mină.
Protestul continuă în ciuda faptului că premierul Florin Cîțu le-a promis sindicaliștilor, că își vor primi salariile în următoarele trei luni, din fondul de garantare al Guvernului.Oamenii spun că nu vor ieşi din mină până când nu vor primi salariile restante.
Ieri, șase mineri au fost luați cu ambulanța, după ce li s-a făcut rău în subteran.
Sursa: antena3.ro