Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând din 15 octombrie, a anunţat marţi seara, la Palatul Victoria, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru,
„S-a făcut o analiză a evoluţiei pandemiei la nivel european, dar şi la nivel de fiecare judeţ în parte. (…) După cum aţi putut vedea, şi la nivel european se prevede un trend ascendent, şi la nivel de România avem acelaşi trend. Trecând peste testele efectuate în ultimele zile, sâmbătă şi duminică, în care am avut un număr mai mic de teste şi am avut un număr mai mic de cazuri noi raportat în fiecare zi, avem astăzi 3.100 de cazuri raportate în cele 41 de judeţe plus municipiul Bucureşti. Raportăm aici creşterea numărului de cazuri în Alba, Bacău, Timiş, Prahova, Cluj, Iaşi şi municipiul Bucureşti; rămân acele judeţe cu creştere accentuată a transmiterii în comunitate. Astăzi, în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, s-a luat decizia, în urma acestei evaluări de propunere a prelungirii stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu 15 octombrie”, a anunţat Nelu Tătaru.
Tot în această şedinţă s-au luat anumite decizii refetitoare la măsuri restrictive adaptate la nivel naţional şi la nivelul fiecărei localităţi prin decizii ale Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, a adăugat ministrul. De asemenea, s-a aprobat lista ţărilor cu risc epidemiologic din care se revine şi se păstrează aceleaşi reguli.
„Revenirea din aceste ţări impune un test negativ dacă se rămâne în ţară, în România doar trei zile, iar dacă durata este mai mare se intră în carantină 14 zile, cu posibilitatea efectuării unui test a opta zi şi, în cazul în care testul este nagativ, se iese din carantină la 10 zile”, a precizat Tătaru.