ULTIMĂ ORĂ/ Un nou record negativ: aproape 19.000 de români s-au îmbolnăvit de COVID

Autoritățile anunță că în ultimele 24 de ore au fost 18.863 de cazuri noi de COVID-19. Este cel mai mare număr de infectări zilnice de la începutul pandemie. De asemenea, un record negativ a fost înregistrat și în ceea ce privește decesele cauzate de boala COVID-19. Autoritățile au raportat, totodata, un număr de 574 de morți. La ATI sunt 1.805 pacienți în stare gravă.

Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.486.264 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.103 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.261.267 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 18.863 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 273 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 42.616 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 18.10.2021 (10:00) – 19.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 574 decese (294 bărbați și 280 femei), dintre care 13 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 574 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 26 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 141 la categoria de vârstă 60-69 ani, 197 la categoria de vârstă 70-79 ani și 145 la categoria de vârstă peste 80 ani.

518 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 46 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 13 decese anterioare intervalului de referință, survenite unul în luna septembrie 2021 și 12 în luna octombrie 2021, în județele Argeș, Constanța, Ialomița, Maramureș, Mureș și Suceava.

Din totalul de 574 de pacienți decedați, 528 erau nevaccinați și 46 vaccinați. Cei 46 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 40 și 80 de ani. 43 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.730. Dintre acestea, 1.805 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 486 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 36 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.036.450 de teste RT-PCR și 3.978.693 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.819 teste RT-PCR (15.039 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.780 la cerere) și 53.235 de teste rapide antigenice.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare