Ultima recepţie organizată de ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm – fără primii trei oameni în stat

Premierul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului au lipsit de la recepţia organizată cu prilejul Zilei Independenţei a SUA, organizată pentru ultima oară de ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, la reşedinţa sa.

Cel mai probabil, absenţa celor trei oameni în statul român a avut loc în urma unei scrisori trimise în ajunul organizării recepţiei, în care Ambasada SUA, a făcut un apel, alături de alte 11 ambasadori, la toate părţile implicate în modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei.

Senatorul PNL Florin Cîțu spune că Dragnea poate rămâne fără viza pentru SUA

  • Au fost prezenţi, însă, preşedintele Klaus Iohannis, alături de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Totodată a fost prezent fostul premier Mihai Tudose, cunoscut ca disident al actualei conduceri a PSD.

S-au mai numărat printre cei prezenţi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, proaspăt numit preşedintele Consiliului Guvernatorilor Băncii Europene pentru Investiţii, a cărei conduceri a preluat-o România, pentru un an de zile, fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc, senator PSD, precum şi Ecaterina Andronescu, senator PSD, fost ministru al Educaţiei.

A fost prezentă şi Gabriela Firea, primar general al Capitalei, alături de soţul său, Florentin Pandele.

Dintre foştii şefi de stat a fost prezent Emil Constantinescu.

Ceremonia oficială a început prin prezentarea onorului de către militarii americani.

Ambasadorul Hans Klemm a dat asigurări, în discursul său, că cele două state vor continua „excelenta cooperare” în domeniul aplicării legii, care oferă siguranţă şi securitate cetăţenilor noştri, luptând împotriva terorismului, a infracţionalităţii organizate, a traficului de armament, droguri şi de persoane şi a influenţei maligne a statelor ostile.

Ambasada USA„Acum, când sărbătorim independenţa Americii, Centenarul unităţii României şi prietenia existentă între America şi România în ultimii 100 de ani, sper la un parteneriat şi mai puternic, pe măsură ce întâmpinăm împreună provocările şi extraordinarele oportunităţi ce ne aşteaptă. (…)Vom colabora pentru a îmbunătăţi securitatea cibernetică şi a oferi apărare împotriva ameninţărilor hibride. Vom promova valorile americane şi vom aplauda îmbrăţişarea de către România a unui viitor democratic şi consolidarea instituţiilor sale democratice, inclusiv a unui sistem judiciar independent. Vom încuraja contribuţiile României la securitatea energetică a Europei, inclusiv prin luarea măsurilor necesare investiţiilor strategice în producţia de energie în Marea Neagră, care are extraordinarul potenţial de a transforma România într-un centru regional de producţie şi distribuţie de energie”, a spus Hans Klemm.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a pierdut ocazia să arate către legile justiţiei.

Iohannis ziua_americii„Cooperarea dintre România şi Statele Unite în plan politic, militar şi de securitate a ajuns la un nivel excepţional. Încurajez, totodată, identificarea de soluţii creative şi eficiente pentru a consolida, în continuare, şi dimensiunea economică, inclusiv prin investiţii şi proiecte de afaceri comune în domenii strategice de interes reciproc – cum este, de exemplu, cel energetic”, a afirmat preşedintele Iohannis. Este nevoie de stabilitate, predictibilitate şi un sistem de justiţie puternic şi independent. Însă pentru ca acest obiectiv, alături de altele, să fie posibil, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiţie puternic şi independent, o guvernare transparentă şi responsabilă, care chiar respectă statul de drept. Toate acestea nu reprezintă o opţiune, ci singura alegere pe care putem să o facem pentru o Românie sănătoasă şi puternică, partener strategic al Statelor Unite ale Americii şi stat membru al Uniunii Europene şi al NATO”, a afirmat preşedintele.

O ploaie torenţială i-a determinat pe invitaţi, la un moment dat, să se refugieze într-un pavilion special amenajat. La scurt timp însă petrecerea a continuat, iar cel prezenţi au putut admira un uriaş curcubeu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare