Un actor din serialul ”Game of Thrones” a murit

Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic ”Game Of Thrones”, a încetat din viaţă la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, informează miercuri DPA/PA Media, conform Agerpres.

De-a lungul carierei sale de decenii, Ian Gelder a întruchipat, de asemenea, personajele Mr. Dekker din „Torchwood: Children Of Earth”, Charles, bibliotecarul erudit din „His Dark Materials” şi Zellin din „Doctor Who”.

„Cu o imensă tristeţe şi cu inima frântă în milioane de bucăţi postez aici pentru a anunţa decesul celui care mi-a fost soţ drag şi partener de viaţă, Ian Gelder”, a scris actorul Ben Daniels pe Instagram.

„Ian a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare în decembrie, iar ieri a încetat din viaţă, la ora 13:07”, a adăugat Daniels.

„Mi-am întrerupt orice activitate profesională pentru a-i fi îngrijitor, dar niciunul dintre noi nu a bănuit că totul se va petrece atât de rapid”, a precizat el.

Daniels a spus că Gelder a fost „stânca” lui de-a lungul celor peste 30 de ani de relaţie.

„Dacă nu eram împreună, vorbeam unul cu celălalt în fiecare zi”, a declarat Ben Daniels, în vârstă de 59 de ani.

„A fost cea mai bună, cea mai spirituală şi iubitoare fiinţă umană. A fost un actor minunat minunat şi toţi cei care au lucrat cu el au fost impresionaţi de inima şi de lumina lui. Sincer, nu ştiu ce voi face fără el alături”, a mai spus el.

„El a făcut faţă bolii sale îngrozitoare cu atâta curaj, fără să îşi plângă de milă. A fost remarcabil şi ne va lipsi foarte mult”, a adăugat actorul.

Ian Gelder a jucat, de asemenea, în serialele TV „London’s Burning” şi „Poirot”, dar şi în piese de pe West End şi la Teatrul Globe din Londra.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare