Un alt fost `greu` PSD se alătură PER; Acuzaţii dure la adresa echipei Ciolacu

Deputatul Cătălin Rădulescu a anunţat sâmbătă că se alătură Partidului Ecologist Român, după ce alţi doi foşti „grei PSD”ş. Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, au făcut acest pas săptămâna trecută.

“Săptămâna trecută, deşi mi-a fost foarte greu ca după 26 de ani de viaţă politică în PSD să fac alt pas, m-am înscris împreună cu prietenii mei, Şerban Nicolae şi Liviu Plesoianu în Partidul Ecologist Roman (PER). Nu spune nimeni ca va fi uşor să facem 5% să intrăm în Parlament, însă suntem luptători, suntem unii din cei mai vocali şi mai patrioţi parlamentari şi ne vom exprima din nou, aşa cum în PSD-ul confiscat de securişti şi pus la picioarele lui Iohanis şi ale ambasadorilor străini nu ne-am mai putut exprima!”, a anunţat deputatul “Mitralieră” pe Facebook.

Potrivit acestuia, “conducerea incultă, analfabetă şi securistică a PSD-ului a eliminat de pe listele parlamentare 90% din actualii parlamentari, intelectuali (profesori, jurişti, economişti, medici, ingineri)”.

“Din păcate cei care conduc acum PSD sunt tot ce a avut mai slab partidul, oameni cu studii pe la facultăți private, sau pe la SRI, informatori și delatori și care au avut rolul de a pune mâna pe partid, de a-l preda preşedintelui Iohanis şi altor puteri străine şi a-l “epura“ de toţi intelectualii, de toţi patrioţii şi psd-iştii vocali şi inconfortabili. Ştiu sigur că toţi foştii mei colegi ne vor susţine în noul nostru proiect numit PER, și chiar dacă acum sunt dezgustaţi şi se simt trădati, şi vor să se retragă din politică, vor putea face parte din structurile actuale şi viitoare ale PER -ului, “, a arătat Rădulescu.

Deputatul a confirmat că atât el cât şi Serban Nicolae, Liviu Plesoianu, Codrin Stefanescu, Ecaterina Andronescu şi alţi peste 100 de deputaţi şi 50 de senatori au fost îndepărtaţi de echipa Ciolacu de pe listele pentru alegerile parlamentare.

“Da, am fost îndepărtaţi pentru ca ne-am opus votării stărilor de alertă şi carantinării românilor suspicionaţi de coronavirus, atunci când Ciolacu a cerut-o; pentru că nu am fost şi nu suntem de acord cu închiderea bisericilor şi a lăcașelor de cult şi cu împiedicarea românilor să se roage; pentru că am protestat de fiecare dată când anumiţi ambasadori au intervenit în treburile interne ale țării noastre independente şi suverane și ale Parlamentului României; pentru că ne-am opus abuzurilor procurorilor DNA şi statului paralel format de Băsescu – Coldea -Kovesi şi preluat de Iohanis, și care au avut rolul de a elimina din viaţa politică toţi liderii naționaliști și din mediul afacerilor toate companiile românești puternice; pentru ca am inițiat legi care să oprească defrișările pădurilor noastre de către firmele austriece şi nemțești prietene ale “ țarului Iohanis “; pentru că ne-am opus preluării “ pe nimic “ a resurselor nostre naturale și am cerut parteneriat și creșterea sporită a nivelului redevențelor; – pentru ca am susținut redobândirea demnității naționale , a protejării limbii și tradițiilor strămoșești , a credinței și a familiei tradiționale românești; (…) pentru că nu am voit ca partidul să fie condus de delatori, informatori și trădători care ne-au adus în opoziție și au fost mentorii căderii guvernului PSD, numai și numai pentru interesul lor personal și pentru a pune mâna pe partid și a-l preda lui Iohanis și unor ambasadori”, a detaliat deputatul.

“Şi pentru că suntem patrioţi şi ținem cu românii noştrii, pentru că vrem ca ţara noastră să fie parteneră şi nu colonie și vrem ca românii să trăiască în această ţară și nu să plece, să fie liberi, să aibă un trai decent și demn iar țara să fie o țară care să producă şi să exporte nu să fie” gunoiul “ de consum al celorlalte ţări europene, controlată de Soros și multinaționale. De asta Ciolacu şi echipa s-a “descotorosit“ de noi și de toţi parlamentarii valoroși şi de asta noi toti am hotărât să formăm o echipă puternică de nuanţă ecologistă și patriotică în PER, singura în care românii să creadă şi să îşi pună speranțele!”, a adăugat Cătălin Rădulescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare