Un apropiat al lui Putin părăseşte Curtea de Conturi

Un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, Alexei Kudrin, a anunţat marţi că părăseşte conducerea Curţii de Conturi din Rusia, într-un moment în care agenţia oficială de presă TASS a relatat că el s-ar putea alătura grupului rus de noi tehnologii Yandex, relatează AFP, conform Agerpres.

Sectorul noilor tehnologii ruse a fost puternic afectat de sancţiunile occidentale adoptate împotriva Rusiei după ofensiva sa împotriva Ucrainei, iar Kremlinul încearcă să dezvolte o strategie pentru a înlocui giganţii occidentali şi produsele acestora.

Kudrin, un fost ministru de Finanţe cu reputaţie de liberal, a anunţat că părăseşte Curtea de Conturi după „aproximativ 25 de ani în sectorul public”.

În vârstă de 62 de ani, el a spus că vrea acum să lucreze „la iniţiative private în sens larg şi care au un impact semnificativ asupra vieţii oamenilor”.

Anunţul său survine în contextul în care, cu câteva zile înainte, agenţia oficială de presă TASS relata că el ar urma să fie numit într-un post cheie la Yandex.

O astfel de numire ar însemna că un veteran al regimului condus de Vladimir Putin ar ajunge în centrul de decizie al celei mai mari companii ruse de noi tehnologii.

Yandex este înregistrată în Olanda şi dispune de filiale în UE, Marea Britanie şi SUA, dar cea mai mare parte a activităţilor sale se desfăşoară în Rusia şi în ţările rusofone.

Compania a creat principalul motor de căutare online din Rusia şi este un actor dominant al serviciilor de taxi şi de livrări într-o mare parte din lumea rusofonă.

Săptămâna trecută, consiliul de administraţie a precizat că lucrează la restructurarea „acţionariatului şi conducerii grupului dată fiind situaţia geopolitică actuală”, o referire la sancţiunile care vizează Rusia din cauza invaziei sale din Ucraina.

Printre opţiunile analizate se numără cea de dezvoltare a activităţilor sale în materie de condus autonom şi de ‘cloud computing’, astfel încât acestea să fie „independente de Rusia”.

În paralel, Yandex va renunţa la activităţile sale de comerţ online.

De asemenea, este în curs de pregătire şi o schimbare de nume, în contextul în care Yandex a decis deja în august să îşi cedeze motorul de căutare omonim către VK, Facebook-ul rusesc, pe care statul rus îl controlează de mai mulţi ani.

Celălalt gigant al serviciilor online, Sber, este sub controlul băncii de stat Sberbank.

Cofondatorul şi preşedintele director general al Yandex, Arkadi Voloj, a demisionat la începutul lunii iunie de la conducerea grupului după ce a fost sancţionat individual de Uniunea Europeană în legătură cu Ucraina.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare