Un bărbat acuzat în Republica Moldova de săvârşirea unei crime cu cruzime a fost depistat în trafic în Sectorul 6

Un bărbat acuzat în Republica Moldova de săvârşirea unei crime cu cruzime a fost depistat în trafic de poliţişti pe un bulevard din Sectorul 6 al Capitalei, el fiind arestat în vederea extrădării.

Poliţia Capitalei a anunţat că, miercuri, în jurul miezului nopţii, agenţii de la Secţia 21 au depistat în trafic, pe un bulevard din Sectorul 6, un autoturism înmatriculat într-o altă ţară, care le-a atras atenţia.

În urma verificărilor efectuate cu privire la identitatea conducătorului autoturismului, s-a stabilit faptul că pe numele acestuia există un mandat de arestare emis de către autorităţile din Republica Moldova într-un caz de omor săvârşit cu cruzime.

Bărbatul a fost condus la sediul secţiei de unde a fost preluat de către poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus reţinerea pentru 24 de ore.

Joi, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea extrădării în Republica Moldova.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare