Un complex de băi termale, descoperit la Pompeii

Situl arheologic Pompeii a anunţat vineri că a fost descoperit un complex extins de băi termale în vechiul oraş roman îngropat după erupţia din anul 79 a vulcanului Vezuviu, transmite agenţia italiană de presă ANSA, conform Agerpres.

Descoperirea a fost realizată în timpul săpăturilor efectuate în zona unei „domus”, o locuinţă privată din oraş, situată în blocul (insula) 10 din zona Regio IX din Pompeii.

Specialiştii au declarat că acest complex, care este conectat la o sală de banchet, a găzduit una dintre cele mai mari şi mai sofisticate băi termale descoperite în zona unei „domus” din Pompeii.

Printre cele doar câteva exemple de alte astfel de băi se numără cele de la Praedia di Giulia Felice (Casa Iulia Felix), Casa del Labirinto (Casa Labirintului) şi Villa di Diomede (Vila lui Diomede).

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare