Un condamnat a fost executat în statul american Georgia

Statul american Georgia a procedat miercuri la prima sa execuţie după 2020, cea a unui american condamnat în 1996 la pedeapsa capitală pentru răpirea, violarea şi uciderea fostei sale partenere, relatează AFP, citată de Agerpres.

Willie James Pye, în vârstă de 59 de ani, a fost executat miercuri la ora 23:03 locală (03:03 GMT, joi), prin injecţie letală într-o închisoare din Jackson, la sud-est de Atlanta, capitala acestui stat din sud-estul ţării.

Pye nu a vrut să facă nicio declaraţie înainte de moartea sa, însă a fost de acord cu o ultimă rugăciune, a declarat Administraţia penitenciarelor din Georgia într-un comunicat.

Aceasta este cea de-a treia execuţie de la începutul anului în Statele Unite, în plus faţă de cea anulată în ultimul moment pe 28 februarie în Idaho (nord-vest), după ce soluţia letală nu i-a putut fi administrată condamnatului în termenul legal.

Willie James Pye a fost găsit vinovat pentru uciderea în 1993 a Aliciei Yarbrough, o femeie cu care avusese o relaţie de scurtă durată şi pe care a răpit-o şi apoi a violat-o alături de doi complici, între care un adolescent de 15 ani.

Condamnarea sa la moarte a fost anulată de o curte de apel în 2021, motivul invocat fiind acela că avocatul său numit din oficiu nu i-a asigurat o bună apărare, neinvocând nici semnele sale de dizabilitate mintală, nici sărăcia şi nici abuzul pe care le-a suferit în copilărie. Însă această sentinţă a fost restabilită în 2022.

În raportul său anual publicat în decembrie, observatorul specializat Death Penalty Information Center a apreciat că majoritatea prizonierilor executaţi în 2023 în Statele Unite „nu ar fi probabil condamnaţi la moarte în prezent” din cauza problemelor lor de sănătate mintală şi a traumei lor, şi chiar a modificărilor legislative.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare