Un deputat britanic care a fost arestat pentru viol a fost eliberat pe cauţiune

Un deputat britanic din Partidul Conservator, aflat la putere, a fost eliberat pe cauţiune după ce fusese arestat sub suspiciunea de viol şi alte infracţiuni sexuale, a informat miercuri poliţia, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Poliţia anunţase marţi arestarea acestui bărbat de 50 ani suspectat mai ales de agresiune sexuală, viol, ‘abuz de poziţie de încredere’ şi de abatere în exercitarea unei funcţii publice.

Acuzaţiile, semnalate poliţiei în ianuarie 2020, se referă la o perioadă între 2002 şi 2009, la Londra.

Suspectul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, ‘a fost plasat în arest şi eliberat ulterior pe cauţiune în aşteptarea unei anchete mai aprofundate până la o dată de la mijlocul lui iunie’, a transmis poliţia.

Partidul Conservator i-a cerut deputatului să nu se mai prezinte la parlament pe durata anchetei, însă nu l-a suspendat.

Întrebată miercuri la SkyNews despre acest caz, şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, s-a declarat ‘foarte, foarte preocupată’.

‘Poliţia lucrează în prezent la acest caz, dar este îngrijorător că avem aceste acuzaţii oribile, încă o dată, la adresa unui parlamentar’, a spus ea.

Cazul survine la o lună după ce deputatul conservator Imran Ahmad Khan a fost declarat vinovat de agresarea sexuală a unui adolescent de 15 ani. Khan constestă acuzaţiile şi a anunţat că va face recurs.

Un alt ales conservator, Neil Parish, a demisionat la sfârşitul lunii trecute după ce a recunoscut că a urmărit pornografie pe telefonul mobil în parlament.

Sunday Times a scris luna trecută că 56 deputaţi, din totalul celor 650 din Camera Comunelor, au făcut obiectul unor semnalări la biroul responsabil cu înregistrarea plângerilor pentru ‘rele comportamente de natură sexuală’, termen ce se poate referi la hărţuire sexuală, voyeurism sau agresiuni sexuale. Acest birou a fost înfiinţat în urma mişcării ‘MeToo’.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare