Un deputat demisionează din USR şi din Parlament:

Deputatul Cornel Zainea a anunţat joi că demisionează din Uniunea Salvaţi România, dar şi din Parlament, pentru că “a pierdut luptele” pentru care a ales să intre în politică.

“. Și de la capăt. În 2016 am intrat în politică plin de entuziasm și dorință. Nu știam cum trebuie construit un partid sau cum ar trebui să fie lucrurile în Parlament, dar am descoperit pe parcurs că ambele merg pe drumul greșit. Am luptat în USR pentru principiile și valorile în care cred. Pentru interzicerea cumulului de funcții care creează baroni locali. Pentru vot reprezentativ. Pentru transparentizarea cheltuirii sumelor forfetare ale parlamentarilor. Am vorbit sistematic despre meritocrație, despre cum ar trebui să măsurăm performanța unui parlamentar. Unele din aceste lupte le-am pierdut. USR și se pare că și PLUS devin partide în care câștigă cine “are control pe filială”. Demisionez din USR. Dar și din Parlament!”, a anunţat Cornel Zainea pe Facebook.

Potrivit acestuia, doar un mesaj politic extrem de puternic mai poate produce schimbările pe care societatea le așteaptă de 30 de ani.

“Limitarea mandatelor pentru orice funcție publică. Vot pentru persoane, nu pentru liste. Un stat în care oamenii ajung în funcții pe merit, nu un stat capturat de impostori. Într-un gest de onoare pe care îl consider obligatoriu, fiind ales deputat pe listele USR, mi-am dat și DEMISIA DIN PARLAMENT. Oricum ar fi urmat s-o fac în ultima zi de mandat, pentru a nu rămâne cu tinicheaua pensiei speciale agățate de coadă. E o discuție mai veche între parlamentarii USR, încă de la preluarea mandatelor, de care colegii mei sper să nu uite. Dacă corupția este considerată un CANCER al societății românești, cred că pensia specială este un fel de… COVID: îi omoară cu zile pe cei vulnerabili, în timp ce ”norocoșii” nu prezintă niciun fel de simptome! (…) Nu plec nicăieri. Sunt tot ilfovean, locuiesc tot în Chiajna. În acest moment, evaluez implicațiile pentru o candidatură independentă la Camera Deputaților, în Ilfov. (…) La final, vă mai spun doar atât: cred în schimbarea reală, iar aceasta depinde de noi toți, colectiv și individual”, a mai spus deputatul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare