Deputatul USR Mihai Botez a analizat câte primării din țară permit cetățenilor plata impozitelor și a taxelor locale pe platforma ghiseul.ro. Topul rezultat arată că gradul cel mai mare de înrolare a primăriilor este în județele dezvoltate.
„Menționez că am selectat informațiile din sursele oficiale de pe paginile autorităților publice și am considerat cel mai relevant criteriu pentru alcătuirea topului procentul de înrolare calculat pe județ în detrimentul numărului de primării (UAT-uri) / județ din considerentul că numărul total de primării variază foarte mult, de la 44 la 114 respectiv doar 6 primării în ”județul” București.
Prima concluzie este că autoritățile au fost influențate de cetățean, au reacționat la capacitatea lui de a plăti on-line și mai mult au fost ”constrânse” să pună la dispoziție și această facilitate. În loc ca administrațiile să fie deschizătoare de drumuri, să aibă viziune și să servească cetățeanul acestea au reacționat la solicitări și insistențe.
Procentele cele mai mari de înrolare sunt la județele dezvoltate, iar UAT-urile înrolate sunt de regulă cele cu economii relativ dezvoltate.
- A doua concluzie este că nu există nici o strategie coordonată și nici o presiune de la nivel central al administrației. S-a creat cadrul legal, s-a creat platforma… dar apoi Dumnezeu cu mila!!! Dacă se înrolează bine, dacă nu… nu. O astfel de abordare este total greșită! Oficiali de la nivel de minister trebuie să dea niște explicații. Spun asta pentru că statistica este inexplicabilă în anumite situații: deși spuneam mai sus că procentele de înrolare sunt mari în județele dezvoltate, Bihorul, unde există totuși Oradea, un oraș și o zonă foarte dezvoltată, are un grad de înrolare de doar 12%, cu 12 UAT-uri înscrise din 101.
A treia concluzie e că unde se vrea se poate și că trebuie să avem ca obiectiv imediat ”să se vrea mai mult”. Dacă vocea cetățeanului e determinantă pentru administrațiile locale atunci cetățenii trebuie să ceară mai mult această platformă de plăți on-line.
Din informațiile mele, aproape toate municipiile reședință de județ sunt înscrise pe ghiseul.ro mai puțin municipiul Brăila. Este însă posibilă și o eroare de afișare pe siteul ghiseul.ro, pentru că ar fi rușinos pentru brăileni dacă realitatea e că nu poți plăti on-line.
Și așa nu prea ne iese nouă treaba asta cu digitalizarea la nivel național, haideți măcar fărâma asta de digitalizare pe care o avem să o punem la treabă. Ne va face viața mai ușoară!
- În final aș vrea să-i mulțumesc europarlamentarului Vlad Gheorghe, cel care mi-a furnizat forma unui proiect de hotărâre locală necesar a fi adoptat de către consiliile locale, pentru a putea face demersurile necesare în relația cu ghiseul.ro. În județul Vaslui am contactat deja consilierii locali USR, însă voi trimite proiectul tuturor celor care încă nu s-au înrolat, pentru că e păcat să pierdem sau să amânăm această oportunitate. Am mai comunicat și anul trecut pe acest subiect și îmi propusesem să scriu un proiect de HCL, însă aceste statistici au fost definitorii pentru urgența problemei.
Dacă credeți că e util în comunitățile voastre puneți primarul și consilierii locali la treabă.
Dacă aveți nevoie de ajutor, vă stau tuturor la dispoziție”, a scris deputatul Botez, pe Facebook.