Un deputat USR acuză că s-au mărit salariile funcționarilor de la Cancelaria premierului sub pretextul complexității muncii pe care o fac

Deputatul USR Cristian Seidler spune că pe o ordonanță despre salariile angajaților din domeniul securității informatice, parlamentarii puterii au „lipit” niște creșteri salariale ale funcționarilor de la Cancelaria premierului sub pretextul complexității muncii care justifică o mărire de 15%.

„USR a sesizat public mârlănia (a câta?) iar purtătorul de cuvânt al Guvernului a reacționat, declarând că respectivii au pierdut recent aceste sume prin transferul de la Secretariatul General al Guvernului (SGG) la Cancelaria premierului (CP) și că acum doar le primesc înapoi. Așa să fie oare?

Adevărul e că art. 9 din HG 832/2022 spune clar că încadrarea personalului preluat de la SGG la CP se realizează cu ”menținerea drepturilor salariale existente” la data înființării CP, în Noiembrie 2021. 

Așadar oamenii au avut și nu au pierdut sumele respective dar Guvernul vrea să le crească veniturile apropiaților premierului. Iar purtătorul de cuvânt al Guvernului minte pentru a acoperi mârlănia parlamentarilor coaliției făcută probabil la comanda politică a premierului însuși”, a scris Seidler, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare