Deputatul PSD Tamara Ciofu a prezentat demersurile realizate pentru
reducerea mortalității infantile în cadrul dezbaterii organizate de Salvați Copiii România și Ministerul Sănătății.
Ciofu, vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile omului, a primit invitația de
a participa la dezbaterea privind „Analiza situației gravidelor, mamelor și copiilordin mediul rural”, organizată marți, 24 aprilie, la București de Salvați Copiii România și Ministerul Sănătății. În cadrul acestei întâlniri, palamentarul social-democrat și-a arătat susținerea față de proiectele realizate de organizațiile care auparticipat la eveniment și a prezentat demersurile realizate pentru reducerea mortalității infantile.
„În calitate de medic specialist și de parlamentar, am fost interesată înspecial de proiecte prin care să îmbunătățesc și să cresc accesul categoriilor de populație vulnerabile, copiii, gravidele și mamele la servicii de asistență medicală de specialitate, mai ales în mediul rural. M-am implicat direct în problematica sănătății mamei și copilului printr-o serie
de activități atât la nivel local, cât și național. În județul Botoșani, pe care îl reprezint în Parlament, am organizat periodic acțiuni de analize medicale gratuite și campanii de informare în cadrul grupurilor vulnerabile din comunitățile rurale.
La nivel legislativ, am inclus moașele în cadrul echipelor care se ocupă la nivel local de asistența comunitară, am prevăzut testarea anuală a copiilor pentru depistarea riscului de dezvoltare a perturbărilor de limbaj și exprimare. Totodată, am propus Ministerul Sănătății înființarea de posturi de medic pediatru și obstetrician și asistent medical pentru sănătatea mamei și copilului în cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică, pentru urmărirea evoluției gravidei și în acordarea de servicii de sănătate materno-infantile.
De asemenea, am solicitat extinderea programului pilot de screening auditiv și oftalmologic la nou-născuți pentru toate maternitățile din țară”, a declarat Tamara Ciofu.
- La această dezbatere au luat cuvântul medici din domeniul obstetricii și neonatologiei, profesioniști în dezvoltarea asistenței socio-medicale, dar și persoane cu experiență în asistența gravidei și copilului, reprezentanți ai autorităților centrale, asistenți medicali, moașe, dar și specialiști în educație, administrație publică, reprezentanți ai mass media și ai societății civile.
„Priorităție noastre ca decidenți politici trebuie să aibă în vedere: majorarea ratei natalității, scăderea incidenței sarcinilor înregistrare în rândul adolescentelor, alocarea de resurse pentru informarea și monitorizarea stării de sănătate a femeilor, creșterea implicării medicilor de familie și a mediatorilor și asistenților comunitari în teritoriu, evaluarea complexă a pacienților din zonele cu risc social crescut, precum și responsabilizarea cadrelor medicale în tratarea mamelor și copiilor”, a spus aceasta.