Un fost ministru PSD critică reacțiile președintelui și ale Opoziției după incidentele de la protest

Fostul ministru al mediului, Doina Pană, spune că guvernarea PSD-ALDE a făcut cele mai multe lucruri pentru românii din diaspora și le transmite președintelui și liderilor PNL-USR să le fie rușine pentru atitudinea pe care au avut-o după protestul de vineri seară din București.

„Dragi prieteni,

Sunt plecată din țară. Am încercat pentru un scurt timp să mă odihnesc, să „mă rup de tot și de toate”. Am urmarit totuși atât de trâmbițatul protest al Diasporei pentru că nu înțelegeam ce-i nemulțumește atât de tare.

Guvernarea PSD-ALDE este cea care s-a aplecat cel mai mult asupra nevoilor lor: eliminarea/ reducerea taxelor consulare, posibilitatea de accesare, în plus față de românii din țară, a programul Diaspora Start-up(40000€-fonduri nerambursabile pentru demararea unei afaceri dacă se întorc în țară) și alte multe proiecte prin Ministerul Românilor de Pretutindeni.

https://www.facebook.com/pana.doina/posts/1906166719404217

În plus, viața celor dragi rămași acasă s-a îmbunătățit considerabil printr-o creștere reală a veniturilor acestora. 

  • Ce-am citit astăzi că s-a întâmplat la miting m-a siderat și m-a convins că acolo N-A FOST DIASPORA. Au fost huligani violenți cu dotare paramilitară din categoria #rezist care au încercat să ocupe clădirea Guvernului, au insultat jandarmii, au aruncat asupra lor cu URINĂ, FECALE, pietre și bucăți de asfalt.

Au avut temă clară să răstoarne prin forță Guvernul, indiferent de preț, chiar cu prețul vieții unei femei jandarm care se zbate acum intre viață și moarte!

Ce m-a siderat și mai tare? Că în fața unor asemenea manifestări, cel care a depus jurământ să apere statul de drept- președintele României Klaus Iohannis, în loc să ceară Jandarmeriei sa ia măsuri sporite pentru anihilarea violențelor, orbit de ură împotriva actualei majorități, cere Parchetului General sa ancheteze jandarmii!?! Chiar dacă, din păcate, același Klaus Iohannis, orbit de aceeași ură, ne-a obișnuit cu declarații iresponsabile(în contradicție totală cu fișa postului pe care-l ocupă), este deja MULT PREA MULT!!!

Rușine Klaus Iohannis! Rușine liderilor PNL și USR pentru atitudinea luată! Nimic nu vă dă dreptul să încercați, cu disperare, să răsturnați un guvern legitim și să badjocoriți românii din Diaspora punându-le în cârcă asemenea manifestări huliganice.


Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului și în România, „Grădina Maicii Domnului”, un grup de huligani susținuți de un grup de iresponsabili în frunte cu președintele țării, încearcă să dea foc la țară!  Măicuța Sfântă sa ne apere!!!”, a scris Pană, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare