Un grup de turişti s-a întâlnit cu patru urşi, pe traseul „300 de scări” din Slănic Moldova

Momente de panică pentru un grup de turişti! Aceștia au întâlnit pe traseul „300 de scări” din Slănic Moldova patru urşi. Speriați turiştii au sunat la 112, iar la faţa locului a fost direcţionat un echipaj de jandarmi.

„Apelul la 112 a fost primit în această după-amiază, în jurul orei 15.50, de la o persoană din grupul de turişti, care se afla pe traseul „300 de scări” din staţiunea Slănic Moldova, când i-au văzut în zonă pe cei patru urşi. (…) Jandarmii i-au însoţit pe turişti de-a lungul traseului şi i-au ajutat să coboare în siguranţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea, potrivit Agerpres

 

Jandarmii montani recomandă turiştilor care întâlnesc animale sălbatice să nu se apropie de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni. De asemenea, turiştii trebuie să folosească doar traseele marcate şi să respecte panourile de informare şi de avertizare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare