Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a atras vineri atenția că noul grup politic de la Bruxelles, condus de Dacian Cioloș, joacă cu socialiștii împotriva PPE, acest lucru fiind „grav pentru România”.
„Zilele acestea vedem în Parlamentul European o alianță între grupul Renew al lui Emmanuel Macron și socialiștii europeni împotriva PPE. Colaborarea dintre grupul lui Macron și socialiști este mult mai strânsă decât colaborarea lor cu PPE. Am văzut asta în fiecare zi în negocierile pentru formarea majorității. Acest lucru nu este surprinzător. Emmanuel Macron însuși a fost membru al Partidului Socialist din Franța și a fost ministru în Guvernul președintelui socialist al Franței, Francois Hollande”, a scris europarlamentarul pe Facebook.
Liberalul a punctat că acest lucru este foarte grav pentru țara noastră.
„Acest lucru nu este surprinzător, dar este grav pentru România. Este grav, deoarece PPE este partidul care a sprijinit mereu România. PPE a luptat pentru statul de drept din România, în timp ce socialiștii europeni erau la braț cu PSD. PPE a susținut-o pe doamna Kovesi, în timp ce socialiștii europeni au votat împotriva ei. Sigur că și Guvernul Franței a votat împotriva ei în Consiliu. Socialiștii europeni au fost apărătorii PSD-ului și vor fi in continuare, după o scurtă “înghețare a relațiilor” pe durata campaniei. Acest subiect merită monitorizat deoarece este foarte important pentru România”, a adăugat acesta.