Un medic de familie din judeţul Alba îşi „consulta” pacienţii de la geam, de frică să nu se îmbolnăvească; DSP face anchetă

DSP Alba s-a autosesizat și va face un control la cabinetul unui medic de familie, pentru a verifica o sesizare conform căreia medicul ar consulta pacienții „de la geam” și i-ar ține cu orele în frig, potrivit Mediafax.

În urma unui articol referitor la posibile nereguli privind consultarea pacienților de către un medic de familie din județ, DSP Alba s-a autosesizat și inspectorii din cadrul Serviciului Control în Sănătate Publică (SCSP) vor efectua luni, 7 noiembrie, un control la respectivul cabinet pentru a verifica dacă aspectele sesizate se verifică, anunță DSP Alba.

„Vom reveni luni cu o informare privind rezultatele controlului și eventualele sancțiuni”, adaugă sursa citată.

Conform ziarului Unirea, un medic de familie și-ar ține pacienții în frig, în afara cabinetului.

„Bătaia de joc al unui medic de familie din Alba Iulia. Consultațiile și a oamenilor în vârstă, şi a copiilor și a bolnavilor în general, este pe trotuar, pentru că doamnei doctor probabil îi este frică ca nu cumva să se infecteze cu ceva de la cineva. Păi așa se face actul medical? La gemuleț? Cum este posibil să ți în frig (că acum e frig) pacienți în vârstă, care așteaptă și 1,5 ore să îi vină rândul la ? De aia plătim asigurări de sănătate și de aia trăiesc bine medicii de familie, să își poată bate joc de contribuabilul bolnav, care n-are de ales dacă vrea o rețetă să nu moară sau să se facă bine? Dar nu vă este rușine, doamnă?”, a fost mesajului unui cititor al ziarulunirea.ro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare