Un milion de români merg la mall în fiecare zi. Generaţia Millennials este prima în topul vizitatorilor

Românii fac peste 32 milioane de vizite la mall în fiecare lună, ceea ce înseamnă, în medie, un milion pe zi, în Bucureşti, generaţia Millennials fiind prima în top vizitatori, conform unui studiu realizat de o firmă de comunicare indoor, preluat de Agerpres.

În 2020, odată cu pandemia, consumatorii au învăţat să se adapteze la shopping-ul online şi chiar să grăbească procesul deja început al digitalizării. S-a crezut, pentru un moment, că epoca mall-urilor a apus. Studiile arată însă că centrele comerciale moderne s-au adaptat noilor nevoi ale consumatorilor, subliniază sursa citată.

Cele mai multe vizite, atât la nivel naţional, cât şi în capitală, sunt făcute de către femei, care merg la mall în procent de 57%, spre deosebire de bărbaţi, care vizitează centrele comerciale în procent de numai 43%.

Cel mai activ segment de vârstă este generaţia Millennials (cei născuţi între 1981-1996). Consumatorii cu vârsta cuprinsă între 26 şi 45 de ani reprezintă 53% din totalul de vizite, în timp ce Generaţiile Z (18-25 ani) şi X (45-55 de ani) reprezintă fiecare câte 23%.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare