Aproape un milion de români au depus cerere de rezidență în Marea Britanie. În prezent, în Londra se află peste 350.000 de români.
Cifrele uriașe vin în contextul în care românii au fost nevoiți să se înscrie pentru reședintă permanentă în Marea Britanie după Brexit. Mai exact, atunci când Marea Britanie a ieșit din spațiul Uniunii Europene.
România este a treia țară, după India și Polonia, care are cel mai mare număr de cetățeni care trăiesc pe teritorul britanic.
Dacă autoritățile din Marea Britanie le vor accepta cererea de rezidență, cetățenii europeni și familiile lor, vor putea să beneficieze de sistemul public de sănătate, să aibă acces la fondurile publice, dar și să studieze sau să călotorească liber pe teritorul britanic.
Reamintim că termenul de depunere a cererilor de înregistrare pentru rezidență în Marea Britanie pentru cetățenii europeni care doresc să își continue munca sau studiile în Regatul Unit, după ieșirea acestuia din Uniunea Europeană, a expirat pe 30 iunie.