Un militar de 22 de ani s-a omorât într-o unitate militară din Focşani

Andrei Dănilă, militarul în vârstă de 22 de ani găsit mort în unitate, s-a împuşcat cu arma pe care o avea, informează un comunicat al Brigăzii Focşani, remis presei duminică, potrivit Antena3.

Tânărul era necăsătorit şi era angajat al M.Ap.N. din iulie 2020 și nu a participat la misiuni în teatrele de operațiuni.La ultima testare psihologică susținută în luna august 2020, și care avea o valabilitate de trei ani, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar.

„Maistrul militar cls. IV Dănilă Andrei, din cadrul UM 01471 Focșani, a decedat sâmbătă, 1 octombrie, în jurul orei 20:00, în urma unei răni prin împușcare, în timp ce își întreținea armamentul din dotare

Conform procedurilor, a fost apelat serviciul de urgență 112 dar, din păcate, militarul nu a mai putut fi salvat.

Militarul nu se afla în serviciul de zi pe unitate, iar din primele date a rezultat faptul că decesul a survenit în urma unei sinucideri.

Evenimentul este cercetat de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași, iar la nivelul unității a fost numită o comisie, condusă de șeful de stat major pentru cercetarea administrativă a împrejurărilor producerii evenimentului.

Militarul în vârstă de 22 de ani era necăsătorit, fiind angajat al M.Ap.N. din iulie 2020 și nu a participat la misiuni în teatrele de operații.

La ultima testare psihologică susținută în luna august 2020 și cu o valabilitate de 3 ani, militarul a fost declarat apt pentru serviciul militar.

Conducerea Unității Militare 01471 transmite sincere condoleanțe și este alături de familia greu încercată a militarului decedat

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare