Un neonazist, pus sub acuzare în Finlanda pentru crime de război în #Ucraina

Un cetăţean rus deţinut în Finlanda a fost inculpat pentru o serie de crime de război comise în Ucraina în 2014, a anunţat Parchetul finlandez, citat de AFP, citată de Agerpres.

Vojislav Torden, un lider al grupării paramilitare neonaziste ‘Rusich group’, fusese arestat de poliţia finlandeză la aeroportul din Helsinki în iulie 2023.

În vârstă de 37 de ani potrivit media finlandeze, rusul este bănuit că a participat în toamna lui 2014 la uciderea a 22 de soldaţi ucraineni în regiunea separatistă prorusă Lugansk, din estul Ucraina, şi la ”rănirea gravă” a altor patru.

Într-un comunicat, Parchetul finlandez a menţionat că cetăţeanul rus este inculpat pentru cinci presupuse crime de război.

Alte capete de acuzare se referă în special la metodele folosite, precum mutilarea soldaţilor ucraineni.

Cunoscut şi sub numele Ian Petrovski, suspectul a negat orice implicare.

Curtea Supremă a Finlandei s-a pronunţat deja împotriva unei extrădări a lui Vojislav Torden către Ucraina, pe motiv că acesta riscă să fie supus unor condiţii de detenţie inumane.

Finlanda aplică principiul competenţei universale pentru acest tip de infracţiune, ceea ce înseamnă că ţara poate iniţia urmăriri în justiţie pentru anumite infracţiuni grave în mod independent de locul unde au fost comise.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare