Guvernul, prin măsurile fiscale propuse, transmite un semnal greşit către mediul de afaceri şi efectele acestor vor fi dezastruoase pentru economia românească, avertizează deputatul USR Cristina Prună.
„Problema este că se transmite un semnal foarte greşit mediului de afaceri, către potenţialii investitori. Gândiţi-vă că legile şi Codul fiscal s-au modificat de mai multe ori într-un an. Am avut în august anul trecut O.U.G. 16, care a venit şi a introdus o serie de taxe, inclusiv creşterea taxelor de muncă. Munca part-time e impozitată la nivel full-time, adică munceşti două ore, plăteşti pe opt ore. Apoi, de la 1 ianuarie anul acesta, au intrat o serie de alte taxe, inclusiv pe IMM-uri, pe PFA-uri şi vine Guvernul, la opt luni de zile, şi introduce alte taxe. Deci trei creşteri de taxe într-un an şi un pic. În ce ţară aţi mai văzut să crească taxele o dată la şase luni, să crească taxele de aproape trei ori într-un an? Vă spun că orice ţară europeană care îşi doreşte să crească economia, să atragă noi investiţii nu face lucrul acesta”, a spus, joi, deputatul USR, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la Râmnicu Vâlcea.
Cristina Prună a afirmat însă că are speranţe mari că legea nu va trece de Curtea Constituţională, unde USR a anunţat deja că va ataca acest pachet de măsuri fiscale, fiind multe elemente de neconstituţionalitate, între acestea inclusiv faptul că Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.
„Această asumare a răspunderii nu trebuia să aibă loc, pentru că PNL şi PSD au deja majoritate în Parlament. Au 60% din Parlament şi puteau foarte bine să vină cu un proiect de lege care să fie votat de majoritatea PNL-PSD. Probabil că le-a fost teamă de acest lucru şi au venit cu această asumare a răspunderii care de fapt ocoleşte până la urmă procedura parlamentară. Din punctul nostru de vedere este neconstituţional şi pe elemente de procedură, pentru că nu s-a respectat nici termenul de consultare publică. Asumarea răspunderii se face în general pe un singur domeniu, iar această asumare cu care a venit domnul Ciolacu în Parlament vizează foarte multe domenii şi creşte fiscalitatea pe foarte multe domenii şi atunci noi vedem că există toate motivele ca această lege să fie declarată neconstituţională. Sperăm ca judecătorii CCR să fie imparţiali, pentru că dacă va trece, efectele vor fi unele dezastruoase pentru economia românească. Văd în fiecare zi reacţii de la mediul de afaceri, reacţii şi din zona aceasta de antreprenori mai mari sau mai mici şi chiar din zona de salariaţi. Preţurile vor creşte. Să nu ne minţim. Orice creştere de taxe în economie se va regăsi în preţurile pe care oamenii le vor plăti atunci când se vor duce să cumpere orice”, a mai spus Prună. AGERPRES