Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiţă, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă că a acceptat invitaţia de a se alătura unui nou proiect politic. Este vorba despre Partidul BUCUREŞTI 2020, o formaţiune politică locală ce a luat fiinţă în acest an. Edilul celui mai mare sector din Capitală a declarat cu aceasta ocazie:
„Pentru toţi cei care au urmărit în ultimii ani declaraţiile mele publice, anunţul de astăzi nu este o surpriză. Spun de suficient timp că nu mă mai regasesc în PSD, că locul meu nu mai poate fi într-o formaţiune politică a cărei reformare rămâne un deziderat perpetuu. De asemenea, în ciuda interesului manifestat de aproape toate formaţiunile politice din acest moment, am considerat că este momentul acum să propun locuitorilor Capitalei o schimbare de paradigmă politică. Adică un partid local, cu ambiţii exclusiv locale, aproape de nevoile oraşului, pornit de la zero, ca o maşină nouă ce-i aşteaptă pe toţi să-şi ia inima în dinţi şi să se urce la volan pentru a putea schimba în bine oraşul în care trăiesc.”, a declarat Negoiţă.
Robert Negoiţă a preluat funcţia de preşedinte al noii formaţiuni Partidul BUCUREŞTI 2020 şi a mai declarat că obiectivul imediat al acestui partid este acela de a avea candidaţi pe plan local, la nivelul întregului Bucureşti: „Vreau să-i invit pe bucureşteni să ne luăm soarta în propriile mâini. Vreau să invit miile de cetăţeni ai Sectorului 3 cu care am discutat în ultimi ani pe stradă, în parcuri sau în biroul meu, să avem curajul să ne implicăm, să ne unim eforturile şi vocea noastră să o transpunem şi în acţiune politică locală. Acţiune concretă, acţiune care să se materializeze în „Politica. Altfel!” Adică 99 % muncă, 1 % politică la nivel local.”
„Nu vreau să mai decidă Teleormanul ce am eu nevoie în Bucureşti. Eu ştiu cum funcţionează partidele mari. Deciziile politice importante, chiar şi pentru un oraş ca Bucureştiul sunt luate în cadrul unor foruri de conducere naţionale, populate cu diferiţi oameni care nu au nicio treabă cu casa noastră. Care nu stau aici, nu se lovesc de problemele noastre, sunt doar în vizită. Stiţi cum e? Ca atunci când stai la hotel. Grija ta nu este aceeaşi ca şi cum ar fi propria casa. Te cazezi, îţi faci treaba, ai plecat. Nu ai aceeaşi preocupare pentru probleme. Nu trebuie să mai stăm după decizia unor partide naţionale, nu trebuie să mai aşteptăm ca cei care conduc aceste partide, mulţi de prin alte oraşe, cu alte agende, să-şi facă timp să se uite către nevoile noastre şi să decidă la nivel politic, de la Bacău, Vrancea, Argeş, Giurgiu, Teleorman, ce merităm sau nu”, susţine Robert Negoiţă, preşedinte PB2020
El a arătat că, după opt ani de de mandat de primar la Sectorul 3, pote trage linie: peste 2.200 de proiecte finalizate, adică un proiect finalizat în fiecare zi lucrătoare de mandat.
„Atenţie, proiecte importante, nu simple plantări de copaci. Vorbim despre peste 1.400 de blocuri anvelopate exclusiv pe fonduri europene, peste 300 de părculeţe şi locuri de joacă reabilitate, poduri, parcare subterană, reamenajarea totală a unor bulevarde emblematice ale sectorului, peste 100 de unităţi de învăţământ reabilitate complet, parcuri reabilitate, parc nou etc. Toate aceste proiecte există, au schimbat faţa Sectorului 3, iar pentru cei care vor să le parcurgă pe toate, îi invit pe www.primarulnonstop.ro. Acolo le găsiţi pe toate. Acesta este motivul pentru care vă invit alături de Bucureşti 2020, să ne luăm soarta în propriile mâini, să muncim şi să reuşim ca peste patru ani să putem vorbi de un bilanţ de două proiecte pe zi, nu doar la nivelul unui sector, ci la nivelul întregului Bucureşti. Se poate! Stă în puterea noastră să reuşim!”, a concluzionat edilul.