Spaţiul liminal dintre somn şi starea de veghe ar putea fi locul în care creierul uman dă naştere unor fenomene stranii, neliniştitoare, aşa cum este decorporalizarea sau experienţele extracorporale, conform unui nou studiu publicat în revista Consciousness and Cognition, transmite joi Science Alert, arată Agerpres.
.
Într-o astfel de stare aflată la limita dintre somn şi starea de veghe, creierul adormit poate întinde „tentacule” către conştiinţă, ori mintea trează poate oscila inconfortabil la graniţa somnului.
Cercetătorii au descoperit recent că o astfel de suprapunere ar putea sta la baza unora dintre cele mai bizare experienţe relatate de oameni: de la teroarea asociată paraliziei în somn, până la capacitatea minţii de a părăsi corpul şi de a rătăci liberă, independent de acesta.
Iar acest lucru ne-ar putea oferi indicii despre însăşi natura modului în care trăim în propriile noastre corpuri, conform oamenilor de ştiinţă.
Nu tot ceea ce experimentăm este uşor de explicat. Înţelegem, de pildă, senzaţia de mâncărime, foamea sau gelozia, însă unii oameni descriu senzaţii ori experienţe care nu corespund cu ceea ce ştim că poate face corpul uman. Unii relatează, de exemplu, senzaţii de plutire sau de zbor. Alţii descriu o teamă intensă şi prezenţa unor entităţi monstruoase,în timp ce alţii vorbesc despre senzaţia stranie de a-şi părăsi corpul pentru a rătăci prin spaţii fizice sau spirituale.
Oamenii de ştiinţă numesc aceste distorsiuni neobişnuite ale percepţiei corporale „experienţe corporale neobişnuite” (în engleză, unusual bodily experiences – UBE). Acestea pot apărea în timpul paraliziei în somn, al viselor lucide sau chiar în timp ce o persoană este trează. Iar în realitate, nimeni nu ştie exact de ce se produc.
Întrucât par să apară frecvent la graniţa dintre somn şi starea de veghe, neurocercetătoarea Teresa Campillo-Ferrer, de la Universitatea Radboud din Ţările de Jos, împreună cu colegii săi, a conceput o strategie ingenioasă pentru a obţine mai multe informaţii.
Aceştia au recrutat 35 de persoane care aveau deja experienţă cu aspectele mai neobişnuite ale conştiinţei – prin vise lucide sau meditaţie – şi le-au monitorizat activitatea cerebrală în timp ce explorau zona incertă de la graniţa dintre somn şi starea de veghe: în timpul meditaţiei, în faza de adormire sau chiar în timpul visului.
Echipamentul folosit a fost, în schimb, cât se poate de concret: căşti pentru EEG, prevăzute cu zeci de electrozi meniţi să înregistreze activitatea electrică a creierului. Odată ce şi-au pus căştile, „călătorii” au pornit în incursiunile lor în tărâmuri nefireşti.
Fiecare participant a fost ghidat prin exerciţii de meditaţie menite să-l ajute să se relaxeze şi să se concentreze asupra senzaţiilor corporale. Cercetătorii au folosit, de asemenea, flash-uri luminoase pentru a induce experienţe neobişnuite în timp ce participanţii alunecau spre somn.
Dificultatea evidentă a acestui experiment este legată de lipsa unei modalităţi de a le comunica oamenilor de ştiinţă că ai o experienţă în afara corpului în timp ce dormi.
Cercetătorii au găsit o soluţie ingenioasă: le-au cerut participanţilor să-şi mişte ochii într-o secvenţă deliberată – stânga-dreapta-stânga-dreapta – ori de câte ori aveau parte de o experienţă neobişnuită. Deoarece mişcările oculare pot fi detectate chiar şi în timpul somnului, acest lucru i-a permis echipei să identifice, pe înregistrările EEG, momentul exact în care aveau loc aceste experienţe.
Ulterior, cercetătorii i-au intervievat pe participanţi, cerându-le detalii despre ceea ce au simţit, văzut sau trăit. Acest lucru a permis corelarea relatărilor subiective cu activitatea electrică înregistrată la nivelul creierului.
Dintre cei 35 de participanţi, 20 au raportat, în total, 36 de astfel de experienţe neobişnuite. Cele mai multe au avut loc în timpul meditaţiei, dar altele au apărut în timpul somnului REM, al somnului non-REM sau în momentele de trezire parţială – perioade scurte în care subiectul trece de la somn spre starea de veghe.
Unii participanţi au simţit că plutesc, cad sau se rotesc, deşi corpurile lor rămâneau complet nemişcate. Alţii au resimţit vibraţii ciudate, presiune sau senzaţia că sunt atinşi de ceva ce, în realitate, nu exista.
Unii şi-au pierdut percepţia asupra limitelor propriului corp sau chiar asupra formei acestuia. Alţii au trecut prin episoade de paralizie, însoţite uneori de halucinaţii înfricoşătoare. În 10 cazuri, participanţii au relatat senzaţia că se află în afara corpului fizic sau că sunt, într-un fel, suspendaţi deasupra acestuia.
În ceea ce priveşte activitatea cerebrală asociată acestor experienţe, a ieşit la iveală un tipar intrigant. Prin comparaţie cu activitatea cerebrală normală a participanţilor în timpul somnului sau al meditaţiei, aceste experienţe neobişnuite au fost asociate cu o scădere a undelor cerebrale lente (undele delta şi theta) şi cu o creştere a undelor mai rapide (undele beta şi gamma).
Aceste modificări au fost deosebit de pronunţate în zona regiunilor temporale ale creierului, care joacă un rol în procesarea informaţiilor senzoriale şi contribuie la percepţia pe care o avem asupra propriului corp.
Şi iată unde acest tipar devine cu adevărat interesant: activitatea undelor cerebrale lente părea să se situeze undeva între tiparele specifice somnului şi cele specifice stării de veghe, în timp ce activitatea undelor rapide semăna mai mult cu cea a unui creier aflat în stare de veghe. Pe scurt, activitatea cerebrală asociată cu aceste experienţe stranii părea să combine caracteristici atât ale somnului, cât şi ale stării de veghe, indiferent dacă participanţii erau, din punct de vedere tehnic, adormiţi sau treji.
Cercetătorii consideră că acest lucru ar putea fi cauzat de faptul că creierul prezintă graniţe slab definite. În cazul unui creier aflat în stare de veghe, acest lucru înseamnă că „teritoriul” somnului pătrunde în sfera stării de veghe, iar în cazul unui creier care doarme, starea de veghe începe să se infiltreze periferic.
O suprapunere similară a fost de mult timp asociată cu paralizia în somn – conştienţa revine, în timp ce corpul rămâne temporar paralizat de somn – dar rolul său în alte experienţe corporale ciudate este mai puţin înţeles.
„Luate împreună, descoperirile noastre sugerează că UBE-urile ar putea să nu depindă de o etapă specifică a somnului sau de o stare de veghe, ci mai degrabă de o stare de conştiinţă care estompează graniţele dintre ele”, au scris cercetătorii.
„Acest lucru ar putea explica de ce UBE-urile integrează uneori elemente ale experienţelor asemănătoare viselor cu mediul extern în care se află participanţii, cum ar fi a vedea dormitorul cuiva în timp ce se experimentează halucinaţii înfricoşătoare în timpul episoadelor de paralizie în somn.”
Există încă mistere de dezlegat. Înregistrările EEG nu pot dezvălui dacă creierul în ansamblu intră într-o stare intermediară sau dacă diferite regiuni sunt angajate simultan în activitatea de somn şi de veghe. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a investiga aceste posibilităţi şi a determina exact dacă şi cum construieşte creierul senzaţii iluzorii care par atât de reale.
Dar descoperirile ar putea oferi indicii despre ceva şi mai fundamental – cum apare sentimentul de a fi ancoraţi adânc în interiorul unui corp, se mai arată în studiu.
sursa – AGERPRES





