Un număr de 4.772.544 de pensionari era înregistrat la finele lunii martie 2023 în România, cu 3.214 persoane mai puţin comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.960 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Dintre aceştia, 681.369 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 567 de lei.
Din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.814.009 persoane, dintre care 2.193.980 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.184 de lei.
Pensie anticipată au primit, în martie 2023, un număr de 7.020 persoane (2.762 lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 91.854 de persoane (2.022 de lei pensia medie) şi pensie de invaliditate 399.084 de persoane (pensie medie de 872 lei), dintre care 44.819 de persoane pentru gradul I de invaliditate (749 lei, pensie medie).
În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 460.435 persoane (1.026 lei pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 142 de pensionari (473 de lei în medie). AGERPRES